Ajută, dar nu aşteaptă nimic în schimb. Este un exemplu de bunătate, iar cu perseverenţă şi empatie, a ajutat sute de copii. Un avocat din Râmnicu Sărat vine în sprijinul familiilor sărace, atât din judeţul Buzău, cât şi din alte judeţe, oferind alimente, haine, jucării sau mobilier, dar mai cu seamă dăruieşte zâmbete, îmbrăţişări şi speranţa că ziua de mâine va fi mai bună.
Lucian Predonescu, un avocat cu inimă mare, ajută săptămânal zeci de copii. Acesta poartă o dragoste enormă pentru cei mici, fapt ce îi dă puterea să continue activitatea umanitară, începută în toamna anului 2020. Bărbatul a reuşit să atragă şi alţi voluntari în jurul său, iar împreună merg din casă în casă oferind o viaţă decentă copiilor care trăiesc în sărăcie.
În continuare veţi citi un interviu acordat de Lucian Predonescu, în exclusivitate, pentru Gazeta Râmniceană, în care relatează povestea emoţionantă şi dureroasă a copiilor bolnavi, săraci sau fără părinţi, dar şi motivele pentru care Lucian Predonescu a decis să se implice în ajutorarea lor.
Reporter: Cum a început totul?
Lucian Predonescu: În toamna anului trecut, a venit la cabinet, un prieten care mi-a povestit despre situaţia a trei copii ce locuiesc la blocurile ANL, a căror mamă a decedat în timpul unei naşteri, iar tatăl este plecat din ţară şi nu păstrează legătura cu ei, sora cea mare, în vârstă de 18 ani, având grijă de ceilalţi doi frați de 9 şi 12 ani. Prima întrebare pe care mi-am adresat-o a fost: „cu ce trăiesc aceşti copii?” Am luat câteva alimente şi l-am rugat să mergem la ei. Erau tare speriaţi, nu ştiau dacă li se va permite să locuiască împreună sau vor fi luaţi de instituţiile statului, viitorul lor fiind extrem de nesigur. Am încercat să-i liniştesc, le-am spus că-i voi ajuta şi am postat pe Facebook acest caz. Ce a urmat mi-a demostrat că aveam în jurul meu mulţi oameni buni, dispuşi să ajute şi care aşteptau o scânteie pentru a declansa acţiunile de ajutorare a semenilor aflaţi în situaţii dificile. Am reuşit să le plătim chiria până la sfârşitul anului 2021, utilităţile până în iulie 2021, i-am ajutat să obţină pensia de urmaş, oferindu-le evident hăinuţe şi alimente constant. A însemnat enorm pentru ei, le-am oferit o oarecare stabilitate şi siguranţă, au depăşit momentul dificil, iar acum sunt bine, tatăl s-a întors în ţară şi este alături de ei.
Reporter: Ce v-a determinat să continuați?
Lucian Predonescu: Satisfacţia că am schimbat destinul unor copii şi faptul că mă bucuram de un ajutor incredibil al unor oameni de lângă mine, ce nu pot ramane indiferenţi la suferinţa copiilor.
Reporter: Ce simţiţi în momentul în care ajungeţi la locuinţele celor nevoiaşi şi ce sentiment aveţi atunci când plecaţi, ştiind că aţi lăsat în urma dumneavoastră un mic zambet?
Lucian Predonescu: De cele mai multe ori ajung la copii seara, când mă întorc din ţară, de la diverse instanţe, obosit, dar cu dorinţa de a vedea fericirea din ochii lor când primesc alimente, hăinuţe, jucării, un pat sau un televizor. Iubesc enorm copiii şi asta îmi dă puterea de a merge mai departe . Liniştea sufletească pe care o am după ce îi vizitez şi mă conduc de cele mai multe ori până la poartă, strigând: „vă mai aşteptăm pe la noi” nu o pot dobândi în niciun alt mod.
Reporter: Cum sunteţi primit de către cei mici?
Lucian Predonescu: Prima dată când ajung la ei mă primesc cu o bucurie reţinută, curioşi să vadă ce le-am adus, dar şi timizi aşa cum este normal când un copil discută cu un necunoscut. La vizitele următoare deja lucrurile se schimbă, devenim prieteni îmi povestesc ce au făcut la şcoală, la grădiniţă, ce jucării preferate au şi ce şi-ar mai dori. La una din vizitele făcute unei familii din Movila Miresii, din judeţul Brăila, o fetiţă, Alexandra, în vârstă de 4 ani, după ce a mers cu noi la cumpărături, avea lacrimi în ochi la plecare, pentru că nu o luăm în vizită la noi acasa. I-am promis că în vacanţa de vară o să o luăm la Râmnic să se joace cu copiii noştri şi s-a mai înseninat. Aşadar, unde ajungem suntem iubiţi de copii şi îsi doresc să ne întoarcem cât mai des. De multe ori, nu se aşteaptă să îi vizităm, nu îi anunţăm şi când ne văd la uşă, la ore târzii, 20-21, nu le vine să creadă iniţial, după care se strâng în jurul pachetelor aduse de noi şi încep să-şi arate unul altuia, cu bucurie, ce au găsit.
Reporter: S-au alăturat şi alte persoane în această activitate umanitară?
Lucian Predonescu: Singur nu aş fi reuşit să fac decât, probabil, 1% din ce fac acum. Sunt 5-6 persoane care mă ajută în preluarea alimentelor şi celorlalte bunuri, sortarea şi distribuirea lor, oameni deosebiţi cu care am legat o prietenie frumoasă şi aș putea spune că suntem ca o familie, ne sunăm zilnic şi ne interesăm de situaţia celorlalţi, chiar şi atunci când nu desfăşurăm acţiuni. Pe lângă aceşti oameni care se văd în timpul acţiunilor şi cărora le mulţumesc pentru sacrificiile enorme pe care le fac, sunt însă cei care ajută şi care, de cele mai multe ori, îsi doresc să rămână anonimi, oameni fără de care acţiunile noastre nu ar exista. Să le mulţumesc este prea puţin şi stiu că mulţumirea lor cea mai mare este sa vadă copiii fericiţi .
Am primit un mesaj frumos de la unul dintre cei care ne urmăresc acţiunile, mesaj în care spunea: ,,să ştiţi că vă urmăresc profilul şi îmi dau lacrimile la toate postările pe care le faceţi”.
M-a bucurat foarte mult mesajul şi că reuşesc să transmit emoţiile trăite de noi, la fiecare caz întâlnit. Sunt câteva sute de râmniceni care s-au implicat prin donaţii! Sutele de râmniceni la care fac referire, fac parte din toate categoriile: preoţi, medici, afaceristi, funcţionari, dar şi foarte mulţi oameni de rând, chiar şi cei care la rândul lor o duc greu. Colaborăm cu toate instituţiile în special cu Direcţia de Asistenţă Socială şi Administraţia Domeniului Public.
Reporter: Câte familii aţi ajutat până în prezent ? De unde sunt acestea?
Lucian Predonescu: N-am contabilizat familiile ajutate, cred că sunt peste 30 de familii şi peste 100 de copii . De regulă, după ce o familie reuşeste să depăşească un moment dificil şi începe să se descurce fără ajutorul nostru ( spre exemplu se angajează unul din membrii) îi vizităm mai rar şi ne concentram pe alte cazuri mai grele. Sunt însă şi familii care nu ies niciodată din starea în care se află, cum sunt cele în care unul sau ambii părinţi au probleme de sănătate, uneori chiar un grad de handicap şi atunci trebuie să-i ajutăm constant. Majoritatea familiilor sunt din Râmnic, dar avem familii ajutate şi în Ziduri, Heliade Rădulescu, Robeasca şi aşa cum am spus mai înainte şi în Movila Miresii, jud. Brăila.
Nu m-aş vedea niciodată judecător sau procuror, pentru că asta ar presupune să pedepseşti
Reporter: Pentru aceste activităţi este nevoie de foarte mult timp. Cum reuşiţi să realizaţi, atât meseria de avocat, cât şi acţiunea umanitară?
Lucian Predonescu: Sunt două activităţi care au aceeaşi bază, respectiv interacţiunea cu oamenii şi plec întotdeauna de la premisa că oamenii sunt buni şi trebuie ajutati, deşi uneori mă înşel. Nu m-aş vedea niciodată judecător sau procuror, pentru că asta ar presupune să pedepseşti (ceea ce este absolut necesar într-o societate democratică), dar construcţia mea este să ajut indiferent de situaţie, inclusiv pe cel care a greşit, în speranţa că se va îndrepta. Este destul de dificil să realizez ambele activităţi pentru că avocatura îmi ocupă foarte mult timp, însă energia dată de oamenii din jurul meu mă determină să continui şi să ajut. Ca mine sunt şi ceilalţi membrii ai echipei, cu toţii au un serviciu, vin obosiţi seara, dar toţi simţim la fel şi ne dorim să facem oameni fericiţi, oameni care, fără noi, nu ar cunoaşte acest sentiment. În concluzie este greu, dar frumos.
Reporter: V-a emoţionat, în mod deosebit, vreun caz?
Lucian Predonescu: Toate cazurile au ceva emoţionant, însă dacă ar fi să aleg dintre acestea, cred că cel mai emoţionant este cazul unei familii din Ziduri, care are trei copii, locuieşte într-o cameră ce a aparţinut fostului CAP, unul dintre copii are autism, operat, are un implant la urechea dreaptă şi necesită şi la urechea stângă şi pe care i-am găsit la prima vizită, într-o cameră cu un pat şi-o sobă rece, nimic altceva. Printr-o mobilizare greu de imaginat, în câteva zile viaţa li s-a schimbat, au primit lemne, un televizor şi le-am introdus cablu tv, plătindu-le abonamentul lunar (ca şi altor familii), au primit un pat, aragaz şi maşină de spalat, toate noi, frigider şi mobilier, astfel încât în prezent copiii trăiesc în condiţii decente. Ca să vedeţi cât de puţin înseamnă fericirea pentru unii copii, la prima vizită am întrebat-o pe fetiţa cea mare, care este la gradiniţă, ce îşi doreşte şi ne-a raspuns, culori, pentru că i-a dat doamna să coloreze, însă ea nu avea cu ce. Deşi era târziu, am găsit un magazin deschis în comună şi i-am adus culori şi multe cărţi de desenat. Cât a fost de bucuroasă, este greu de descris în cuvinte.
Reporter: Ce planuri aveţi pentru perioada următoare?
Lucian Predonescu: Îmi doresc să atragem cât mai mulţi oameni în activitatea noastră, pentru că deja cazurile sunt foarte multe şi noi am rămas aceiaşi şi îmi mai doresc un spaţiu în care să depozităm bunurile primite şi acestea într-un volum în creştere permanentă.
Lucian Predonescu este din judeţul Vâlcea, a terminat Liceul Teoretic Gib I. Mihăescu din Drăgăşani, ulterior a urmat cursurile Facultăţii de Drept, în Bucureşti. Are vârsta de 48 de ani, este căsătorit, trei copii, iar de 24 de ani este avocat la Râmnicu Sărat şi din anul 2015 consilier local.
