Acţiune a Gărzii de Mediu Buzău încheiată cu o amendă uriaşă şi cu un autoturism confiscat. Comisarii au identificat un bărbat care depozita ilegal deşeuri. Acesta s-a ales cu o amendă în valoare de 30.000 lei, iar mijlocul de transport încărcat cu saci conţinând deșeuri inerte, a fost confiscat. Acţiunile vor continua şi la Râmnicu Sărat.
În urma acțiunii comune din data de 15.04.2021 desfășurată în baza Protocolului de colaborare și a Planului comun de acțiune, încheiat între Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Buzău, Primăria Municipiului Buzău, Inspectoratul Județean de Poliție Buzău, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Poliția Locală a Municipiului Buzău, un mijloc de transport încărcat cu saci conținând deșeuri inerte amestecate, rezultate din lucrări de construcții, aparținând unui bărbat, a fost oprit în trafic de către reprenzentanți ai Inspectoratul Județean de Poliție Buzău.
Echipa de comisari ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Buzău, în urma verificărilor efectuate, în conformitate cu prevederile legislației specifice privind regimul deșeurilor, cât și transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României – Legea 211/2011 și HG 1061/2008, au dispus sancționarea contravențională a făptuitorului cu amendă contravențională în valoare de 30.000 lei și aplicarea sancțiunii contravenționale complementare de confiscare a mijlocului de transport.
Deșeurile au fost predate unui operator autorizat în vederea eliminării sau valorificării acestora.
Acţiunile vor continua, atât pe raza Municipiilor Buzău şi Râmnicu Sărat, cât şi în judeţ.
sursa: Garda de Mediu Buzău