Ouăle colorate sunt vedeta mesei de Paște. Gospodinele cumpără fel de fel de vopsele. Deși sunt pigmenți alimentari, specialiștii atrag atenția că sunt extrem de toxici și că ne pot îmbolnăvi.
Vopseaua de ouă este otrăvitoare. Iată cu ce o poți înlocui.
Vopsitul ouălor, în Joia Mare, nu este un ritual chiar sănătos. Un studiu arată că vopseaua de ouă granulată, lichidă sau praf conţine nenumărate substanţe toxice pentru organism. Anumite tipuri au şi câte 10 E-uri, în special cea lichidă, printre care și E 102 sau tartrazina, interzisă în multe state UE.
Sunt 10 E-uri în pigmenți
Acest colorant sintetic poate produce cancer de tiroidă, mâncărimi, rinite, oboseală, migrene, depresie, probleme de vedere şi insomnie, potrivit specialiştilor. Și asta pentru că, de foarte multe ori, vopseaua este absorbită de coaja oului şi în acest fel ajung în organism şi o parte din substanţele nocive.
În cadrul studiului au fost analizate 35 de produse, cumpărate din supermarket-uri. Și vopselele tipografice sau cele facute artizanal ne pot afecta sănătatea, din cauza plumbului şi a oxizilor de metale, gen cupru, aluminiu şi staniu. Dar cumva trebuie să le colorăm, că doar așa spune tradiția. Medicii gastroenterologi recomand vopsirea ouălor în mod natural, așa cum procedau străbunicii noștri.
Le colorăm cu sfeclă, spanac, varză sau vin
- Pentru un roz deschis putem folosi suc de sfeclă. Se fierb ouăle și se lasă peste nopate cufundate în lichid.
- Pentru verde se poate folosi spanacul sau iarba fiartă, iar ouăle trebuie ținute în apa colorată câteva ore.
- Ouăle galbene se obțin cu ajutorul șofranului de India. Câteva vârfuri de cuțit din acest condiment trebui puse într-un borcat cu apă de la robinet, peste care se adaugă ouăle fierte.
- Varza roșie le colorează în albastru, dar trebuie lăsate peste noapte. Pentru asta, o jumătate de varză trebuie fiartă în patru căni de apă timp de 30 de minute.
- Afinele zdrobite, fierte o jumătate de oră, ne ajută să vopsim ouăle în mov.
- Ca să obținem un portocaliu deschis punem ouăle la fiert împreună cu foi de la opt cepe galbene.
- Culoarea lavandei se obține prin fierberea ouălor în suc de grapefruit roșu pentru 45 de minute. La final se poate adăuga oțet.
- Ceaiul negru sau cafeaua le colorează în maro deschis, trebuie doar să lăsăm ouăle peste noapte în lichid.
- Cu trei linguri de boia de ardei, pusă la fiert în apă, obținem ouă de un frumos roșu- cărămiziu.
- Dacă, în schimb, în loc de boia se adaugă vin roșu spre negru, atunci nuanța va fi violet.