Incendiu violent la un depozit din Buzău. Au ars o hală și două TIR-uri

Incendiu devastator, marți seară, la un depozit de materiale reciclabile de pe raza municipiului Buzău. Incendiul a fost localizat rapid, eliminându-se riscul de propagare a acestuia la vecinătăți și oprind astfel flăcările din a produce pagube suplimentare.

Vâlvătaia se manifesta generalizat, cu degajări mari de fum la o hală de depozitare a materialelor reciclabile, pe o suprafață de aproximativ 1500 m 2, afectând și două autotrenuri aflate în proximitatea acesteia, existând totodată si riscul de extindere la o altă construcție din vecinătate. La fața locului au intervenit forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Buzău.

Având în vedere gravitatea situației intervenția a fost suplimentată, în total
participând la misiune peste 30 de pompieri cu cinci autospeciale de stingere cu apă, o autoscară mecanică și o ambulanță S.M.U.R.D. din cadrul I.S.U. Buzău și două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul I.S.U. Prahova.


Datorită numărului mare de forțe angrenate la fața locului și a mobilizării prompte a pompierilor, incendiul a fost localizat rapid, eliminându-se riscul de propagare a acestuia la vecinătăți și oprind astfel flăcările din a produce pagube suplimentare.

În acest moment situația este sub control, nu mai există alte pericolele la fața locului iar incendiul se manifesta cu o intensitate scăzută, arzând mocnit resturile deșeurilor reciclabile.