Un bărbat de 34 de ani a ajuns de urgență la spital cu multiple traumatisme, după ce a căzut cu ATV-ul într-o râpă în comuna Gura Caliței, județul Vrancea.
Accidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 15:00. Din cauza vitezei neadaptate, bărbatul a căzut într-o râpă, în timp ce se deplasa cu un ATV, pe un drum impracticabil.
La fața locului s-au deplasat două echipaje cu o ambulanță SMURD și un ATV din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, au intervenit împreună cu SVSU Gura Caliței și Salvamont Vrancea, în satul Groapa Tufei, pentru salvarea bărbatului.
“Până la sosirea forțelor de intervenție, spre zona indicată a plecat și colegul nostru,Mirel, aflat în timpul liber, care aflase despre eveniment și cunoaște foarte bine locurile, încă din copilărie. Acesta, împreună cu reprezentul SVSU au vorbit cu bărbatul rănit, i-au acordat primul ajutor iar ulterior, Mirel a condus salvatorii SMURD până în zona în care se afla bărbatul, întrucât drumul forestier, pe o distanță de circa 1 km, era foarte greu practicabil, accesul fiind posibil doar cu ATV-ul.” Informează reprezentanții IPJ Vrancea.
După ce a fost scos din râpă de către echipajul SMURD împreună cu voluntari, bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean din Focșani, cu traumatisme, dar în stare stabilă.
Bărbatul acuza dureri în piept și la unul dintre membre.
Sursa foto: IPJ/ ISU Vrancea