Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău, sprijinit de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, a organizat zilele trecute o acțiune caritabilă, prin care a adus un strop de bucurie și a lăsat amintiri frumoase pentru zeci de copii.
În cadrul campaniei „Puterea unui Leu” prin care jandarmii buzoieni strâng, an de an, câte 1 leu în fiecare lună, au fost asigurate toate costurile unei excursii pentru 20 de copii din cadrul Serviciului Rezidențial Apartamente Buzău, coordonat de D.G.A.S.P.C.
Pe parcursul celor două zile petrecute la o pensiune situată pe malul lacului Siriu, s-au îmbinat plăcutul ( drumeții, ateliere de alpinism, jocuri și plimbare cu ATV ul) cu utilul (jandarmii montani le- au dat câteva sfaturi utile privind siguranța în drumeții, orientarea în teren și modul în care să reacționeze atunci când întâlnesc un animal sălbatic).
La sfârșitul excursiei, cea de-a opta organizată de jandarmii buzoieni pentru copiii din cadrul centrelor D.G.A.S.P.C., toți participanții, deopotrivă jandarmi si copii, au rămas cu emoțiile și bucuriile unor momente de neuitat, născute din gesturi mici, dar puternice, care au demonstrat, încă o data, cât de puternic este 1 Leu atunci când provine de la mai mulți!
transmit reprezentanții IJJ Buzău