Un incendiu s-a produs vineri dimineață în Municipiul Buzău, pompierii intervenind cu trei autospeciale pentru a-l stinge. Flăcările au distrus trei locuințe.
Pompierii buzoieni au intervenit vineri dimineață pentru stingerea unui incendiu produs la un ansamblu de locuințe de pe strada Alexandru Vlahuță.
„Flăcările s-au manifestat la prima locuință în zona mansardei, iar la celelalte două la acoperiș. La fața locului au fost dislocate trei echipaje de stingere și o ambulanță SMURD. În continuare s-a acționat pentru localizarea incendiului, o persoană a fost surprinsă în interior fiind evacuată.” informează ISU Buzău.
În cauză urmează să se efectueze cercetări la fața locului în vedera stabilirii cauzelor de producere a incendiului.