Inconștiența la volan a devenit un fenomen pe DN2 E85. Patru persoane au ajuns în stare gravă la spital, duminică seară, în urma unui accident rutier produs la intrare în localitatea Poșta Câlnău.
Potrivit IPJ Buzău, este vorba despre o coliziune între trei autoturisme conduse pe direcția Buzău către Râmnicu Sărat. Unul condus de un șofer de 50 de ani, din Poșta Câlnău, altul condus de către un șofer de 34 de ani, din Vrancea și al treilea condus de un șofer în vârstă de 51 ani, din Vrancea.
În urma testării cu aparatul etilotest, în cazul șoferului din Poșta Câlnău, a indicat o alcoolemie de 0.54 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului de 50 de ani și a pasagerei acestuia, o femeie din Poșta Câlnău și alți 2 pasageri din autoturismul șoferului de 34 de ani, un minor de 5 ani și o femeie de 31 de ani, ambii din Vrancea.
În cauză se va întocmi dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.