România Matcașu. Femeia din Buzău care poartă numele țării noastre.

România Matcașu este femeia care poartă numele țării. Pare o glumă, însă povestea ei este una fascinantă! Iată cum a ajuns să se numească așa. 

România Matcașu sau „Milica”, așa cum o alintă apropiații, s-a născut în satul Pleșcoi din județul Buzău și face parte dintr-o familie numeroasă, cu 16 copii. Părinții ei nu aveau o situație financiară bună, iar când România s-a născut, nu aveau bani de botez. Așa că tatăl femeii a apelat la Regele Carol al II-lea.

„Regele Carol mai boteza copii și pe tata l-a învățat cineva, a făcut o cerere, dar n-a apucat să mă boteze, mi-a dat doar numele la sfat, numele de România„, povestește România Matcașu.

În adolescență, la 16 ani, România a mers la Brașov și s-a angajat la Uzina Tractorul. Acolo l-a cunoscut pe soțul ei, cu care a avut apoi doi copii, o fată și un băiat. Numele, pe care l-a purtat o viață întreagă, a stârnit reacții în rândul tuturor celor care o întâlneau pentru prima dată.

„Peste tot cine aude prima dată se miră. Zice: Cum? Nu! Spune-ți numele! Păi ăsta e numele meu. Nu le vine să creadă și popa la biserică și la sfat și la poliție, peste tot s-au mirat.  Chiar și la cununie m-au pus să repet cum îmi zice, credeau că le-am spus țara în care m-am născut’, povestește femeia.

Cea mai mare dorință a României este să poată boteza o fetiță cu prenumele său, căci se simte foarte mândră de numele pe care îl poartă.