Peste 80 de hectare de vegetaţie uscată au ars, în comuna Scorţoasa din judeţul Buzău, după ce o persoană neidentificată ar fi dat foc intenţionat.
Potrivit ISU Buzău, incendiul a fost anunţat la miezul nopţii de luni spre marţi, 4 ianuarie, iar intervenţia de lichidare a acestuia s-a întins pe parcursul a aproximativ patru ore.
„La misiunea de stingere a incendiului de vegetație uscată de pe raza comunei Scorțoasa au participat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Buzău și din cadrul Stației de Pompieri Mărunțișu, si anume 3 autospeciale cu 12 subofițeri, în sprijin intervenind și SVSU Scorțoasa cu 12 pompieri, dar și locuitori ai comunei. Incendiul a fost anunțat la miezul nopții, iar intervenția de lichidare a acestuia s-a întins pe parcursul a aproximativ 4 ore, flăcările misturind în calea lor o suprafață de 80 de hectare. La finalul intervenției a fost stabilită și cauza probabilă de incendiu, acesta fiind „Folosirea intenționată a sursei pentru a genera incendiul, vinovatul fiind însă neidentificat”.
PURTĂTOR DE CUVÂNT ISU BUZĂU, PÎRVU VLĂDUȚ