Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo valabilă de marți până joi, vremea urmând să devină geroasă în întreaga țară, cu temperaturi ce vor ajunge până la minus 18 grade. De asemenea, un cod galben ce cuprinde mai multe județe din estul țării anunță vânt puternic, cu viteze până la 65…75 km/h.
Cod galben de vânt puternic
În intervalul 11 ianuarie, ora 11 – 11 ianuarie, ora 23, vântul va continua să prezinte intensificări în estul Munteniei, Dobrogea și în jumătatea de sud a Moldovei, temporar cu viteze de 55…65 km/h. În zona Carpaților de Curbură și pe litoral, rafalele vor depăși 65…75 km/h.
Informare meteo de ger puternic
În intervalul 11 ianuarie, ora 20 – 13 ianuarie, ora 18, vremea va deveni deosebit de rece, geroasă noaptea și dimineața, la început în nord-vest și centru, unde minimele vor fi de -15…-10 grade, iar miercuri spre joi (12/13 ianuarie) în cea mai mare parte a țării, astfel că valorile minime se vor situa, în general, între -18 și -8 grade. Temperaturile maxime vor fi preponderent negative.
Vântul va mai avea intensificări în estul și sud-estul teritoriului, cu viteze la rafală, în general de 50…55 km/h, mai ridicate pe litoral, în noaptea de marți spre miercuri (11/12 ianuarie) și pe parcursul zilei de miercuri (12 ianuarie) dar în diminuare și restrângere ca arie.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.