Agentul de poliție Mihai N. în vârstă de 36 de ani, din Râmnicu Sărat, care a comis două infracțiuni în mai puțin de trei zile, a fost reținut pentru 24 de ore.
Acesta a apelat la serviciile unei prostituate, contra cost, fiind drogat și îmbrăcat în uniforma de serviciu, iar sâmbătă seara a produs un accident rutier, pe fondul consumului de alcool, în localitatea Topliceni.
“În urma actelor procedurale efectuate de către polițiști și a cercetărilor procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a agentului de poliție.
Și de această dată cercetările au respectat criteriul obiectivității, iar măsurile legale în materie disciplinară vor fi dispuse în condiții de maximă fermitate.”
IPJ Buzău