Guvernul României a adoptat, joi, 27.01.2022, Ordonanța pentru modificarea și completarea O.U.G nr. 195/ 2002 privind circulația pe drumurile publice, fiind creat astfel cadrul legal ce permite polițiștilor să sancționeze abaterile comise la regimul rutier care au ca principală normă ruiteră incriminată – comportamentul agresiv la volan al conducătorilor auto.
Astfel, după sute de exemple mediatizate în care protagoniștii erau în cel mai rău caz mustrați de către organele de poliție întrucât lipsea cadrul legal privind sancționarea acestora, în cele din urmă, legiuitorul a definit comportamentul agresiv al conducătorilor de vehicule pe drumurile publice constând în efectuarea următoarelor manevre:
- deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
- întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
- pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;
- circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia;
- folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;
- conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roți;
- mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți participanți la trafic care circulă în spatele acestuia;
- realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii
sau rotirii acestuia; - conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stanjeni persoanele aflate în zona drumului public.
Sancțiunile pentru conducerea agresivă
- majorarea cuantumului amenzii, comportamentul agresiv al sunt reprezenDrept pentru care, conducătorilor auto fiind sancționat cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (580 – 725 lei) şi cu aplicarea măsurii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile;
- în cazul producerii unui accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, se stabileşte amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (870 – 1.160 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile;
- șoferii care circula nejustificat cu un autovehicul pe banda de urgenţă a autostrăzii se sancționează de această dată cu amendă cuprinsă între 1.305 – 2.900 lei, sancţiunea contravenţională complementară privind aplicarea a 3 puncte de penalizare pentru această faptă fiind înlocuită cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
O altă noutate privind sancționarea acestui tip de comportament rutier este reprezentată de înăsprirea sancțiunilor complementare ce pot fi aplicate în anumite situații, după cum urmează:
- suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile pentru executarea manevrei de întoarcere sau de mers înapoi pe autostradă, de a circula sau de a traversa de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părţi carosabile, de a circula în sens contrar direcţiei de mers pe calea unidirecţională.
- pentru nerespectarea regulilor privind trecerea la nivel cu calea ferată, măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule a fost majorată de la 90 de zile, la acest moment perioada suspendării fiind de 120 de zile.
- nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depăşire, se sancționează, ca urmare a modificărilor survenite, cu amendă cuprinsă între 870-1.160 lei, majorându-se sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la o perioadă de 60 de zile;
De asemenea, se majorează sancțiunile ce vizează abaterile de la regulile privind depăşirea, dacă prin acestea s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, prin aplicarea clasei a IV de sancțiuni care în urma noilor modificări prevede amendă cuprinsă între 1.305 – 2.900 lei, majorând-se inclusiv sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la o perioadă de 60 de zile la o perioadă de 90 de zile;
În ceea ce privește contravențiile referitoare la nerespectarea regulilor privind acordarea de prioritate, cuantumul amenzii se majorează și va fi cuprins de această dată între 870 – 1.160 lei, majorând-se totodată și sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la o perioadă de 30 de zile la o perioadă de 60 de zile.
Cu privire la accidentele rutiere din care a rezultat doar avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale ca urmare a nerespectării regulilor privind acordarea priorității de trecere, cuantumul amenzii aplicate a fost majorat, conform noilor reglementări fiind cuprins între 1.305-2.900 lei, sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce fiind majorată de la o perioadă de 60 de zile la o perioadă de 90 de zile.
Un alt element de noutate introdus prin modificările adoptate de Guvern este reprezentat de introducerea unui nou prag de viteză, astfel, în momentul depășirii limitei legale de viteză cu peste 70 km/h, se va aplica o perioadă majorată de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv de 120 de zile.