Site icon Gazeta Râmniceană

ISU Buzău, exercițiu tactic cu forțe și mijloace pentru verificarea nivelului de pregătire a echipajelor de intervenţie

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Neron Lupașcu” al judeţului Buzău a organizat şi desfăşurat, luni dimineață, un exercițiu tactic cu forţe și mijloace de intervenţie în teren, la un atelier de reparații și mentenanță auto de pe raza municipiului Buzău, scopul acestei activități constituindu-l pregătirea pentru intervenţiile la situaţiile de urgenţă ce ar putea surveni la astfel de obiective.

În cadrul exercițiului, potrivit scenariului, echipajele de pompieri buzoieni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit în cadrul clădirii unde atelierul desfășura activitatea practică, afectând o suprafață de aproximativ 250 mp, și două autoturisme ce se aflau în interiorul clădirii, acționând totodată și la salvarea și acordarea primului ajutor medical pentru două persoane surprinse de flăcări în interior, ce au suferit intoxicații și arsuri pe suprafața corporală.

Totodată, pentru ca exercițiul pompierilor să fie cât mai realist și dificil, scenariul presupunea ca pe timpul intervenției pompierilor anterior menționată, un șofer aflat în trafic în zona evenimentului, fiind distras de amploarea evenimentului a generat un eveniment rutier în urma căruia acesta a suferit multiple traumatisme și a rămas încarcerat în interiorul autoturismului.

Pentru gestionarea celor două evenimente presupuse de exercițiu, au fost mobilizate forţe şi mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Buzău, și anume 16 pompieri militari profesioniști, ce au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospeciala de lucru la înălțime, și modulul S.M.U.R.D., format din autospeciala de descarcerare și o ambulanță S.M.U.R.D. de tip B2.

Principalele obiective urmărite prin desfăşurarea acestui exerciţiu au vizat:

Exit mobile version