A început construcția celor două blocuri de locuințe din cadrul proiectului „Construire locuințe colective sociale S+P+3E”, derulat cu finanțare din fonduri europene. Pe acest amplasament, situat în cartierul Costieni, pe strada Intrarea Orizont, din municipiul Râmnicu Sărat, în viitoarele 10 luni, conform termenelor contractuale, cele două blocuri vor integra 32 de apartamente de locuințe, câte 16 pentru fiecare bloc.
În total, vor fi 20 de garsoniere și 12 apartamente cu două camere. Locuinţele vor avea suprafeţe de 42,54 mp pentru garsoniere și 54,94 mp pentru apartamente.
Clădirile vor fi construite de la zero, aşadar investiţiile vor include realizarea amenajărilor din incintă, realizarea branșamentelor la utilități precum și amenajarea terenului aferent, iar operatorul economic care va realiza execuția contractului de lucrari este „Asocierea S.C Troia Premium Construct S.R.L, S.C Geda Com S.R.L, S.C Creative Road Design S.R.L”.
Proiectul „Construire locuințe colective sociale” se încadrează în „Axa Prioritară 13: Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii”, obiectivul specific 13.1: „Îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din România”.