Site icon Gazeta Râmniceană

Familie de ucraineni, ajutată de polițiștii buzoieni

Ieri, în timp ce desfășurau acțiuni în trafic, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, au observat o persoană care a oprit autoturismul pe DN2E85 și părea dezorientată, aceștia nu au stat pe gânduri și s-au îndreptat către mașină.

Cu ajutorul unui participant la trafic care a facilitat dialogul, au înțeles repede că șoferul este de naționalitate ucraineană, că reușise să își salveze familia din calea atacurilor și că are o problemă cu autoturismul care avea pană.

Polițiștii s-au mobilizat rapid gândindu-se cât de mult au stat pe drum și că probabil își doresc să ajungă la un loc cald și sigur.

Au găsit o anvelopă potrivită, deoarece nu aveau rezervă și anvelopa pe care o aveau nu putea fi reparată, după care s-au dus la singura vulcanizare deschisă la ora aceea, pentru a o monta.

La final, emoționat de ajutorul primit, bărbatul le-a oferit colegilor câte o îmbrățișare care au făcut mai mult decât o mie de cuvinte.

În aceste clipe grele să nu uităm că e nevoie de orice ajutor pe care îl putem da oamenilor greu încercați în această perioadă care sunt nevoiți să-și lase în spate casa, țara și oamenii dragi.” Transmite IPJ Buzău

Exit mobile version