Starea de alertă din România va înceta de miercuri, de la miezul nopții, astfel că măsurile restrictive vor fi eliminate, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Potrivit acestuia, masca de protecție nu va mai fi obligatorie, nici în spațiile interioare, nici în exterior, operatorii economici vor funcționa fără restricții de oră sau capacitate de asemenea, certificatul digital COVID nu va mai fi solicitat la intrarea în România.
Începând de mâine, 9 martie, ora 00.00, își încetează aplicabilitatea Hotărârea Guvernului nr. 171 din 3 februarie 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Astfel, începând cu ora 00.00, încetează TOATE restricțiile, precum și restrângerea sau interzicerea unor activități așa cum erau prevăzute în actul normativ menționat (spre exemplu:obligativitatea purtării măști de protecție în spațiile publice, restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite, organizarea muncii la domiciliu).
Totodată, la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, încetează măsurile privind angrenarea poliției locale în cadrul activităților realizate de către unitățile de poliție, precum și subordonarea operațională a serviciilor voluntare pentru situații de urgență și a serviciilor de ambulanță.
De asemenea, punctele de trecere a frontierei, închise temporar, total sau parțial, pe perioada stării de alertă, se vor redeschide, astfel:
- La frontiera româno-ungară: Carei – județul Satu – Mare
- La frontiera româno-bulgară : Lipnița, Dobromir – județul Constanța.
Vă reamintim faptul că documentele (spre exemplu: cartea de identitate, permisul de conducere) a căror valabilitate a fost prelungită pe perioada stării de alertă, urmează să expire după o perioadă 90 de zile de la încetarea stării de alertă. În acest sens, structurile MAI responsabile pentru emiterea unor astfel de documente vor informa cetățenii cu privire la modalitatea eliberării acestora astfel încât să fie evitată aglomerația la ghișee.
Prevederile referitoare la certificatul digital al Uniunii Europene privind Covid și formularul digital de intrare în România rămân în continuare aplicabile.
În ceea ce privește măsurile, cu caracter temporar care vor rămâne în vigoare, de protecție sanitară pentru gestionarea situației epidemiologice și limitarea răspândirii Covid- 19, în contextul încetării stării de alertă, Ministerul Sănătății urmează să emită recomandări populației în acest sens.
Odată cu încetarea stării de alertă:
- Utilizarea măștii în spațiile exterioare și în spațiile interioare nu va mai fi obligatorie, dar va fi necesară;
- Nu vor exista limite privind accesul în diverse spații publice, precum spații comerciale, instituții de alimentație publică, instituții publice;
- Nu vor mai exista limite în privința orarului;
- Certificatul PLF de localizare a călătorilor nu va mai fi solicitat;
- La intrarea în țară nu va mai fi solicitat certificatul electronic COVID;
Măsurile recomandate în continuare:
- Purtarea măștii de protecție în spațiile deschise aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în spațiile închise, inclusiv în unitățile sanitare, în grădinițe, școli, universități;
- Evitarea spațiilor aglomerate fie că sunt închise sau deschise;
- Spălatul mâinilor, utilizarea unui antiseptic;
- Mijloacele de transport în comun și unitățile de interes public trebuie curățate și dezinfectate periodic;
- Persoanele care au simptome – testare, prezentare la medic, la centrul de evaluare;
- Măsurile fac parte din pachetul de responsabilitate individuală.