Un accident rutier a avut loc joi după amiază, în localitatea buzoiană Plevna. Două mașini s-au ciocnit violent cel mai probabil din cauza neatentiei și vitezei. O persoană a fost prinsă între fiarele contorsionate ale mașinii avariate fiind nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare.
Din primele date de la fața locului a reieșit că autoturismul condus pe direcția Râmnicu Sărat către Grebanu, de către o șoferiță în vârstă de 37 de ani, din Grebanu, a intrat în coliziune cu mașina care circula din sens opus, la volanul căreia se afla un conducător auto ramnicean, în vârstă de 30 de ani.
Accidentul s-a soldat cu rănirea celor doi șoferi, care au fost preluați de ambulanță pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.