Site icon Gazeta Râmniceană

ULTIMA ORĂ! Incendiu în Coțatcu, trei victime

Salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Sărat intervin în aceste momente pentru lichidarea unui incendiu ce se manifestă la o locuință de pe raza localității Coțatcu, comuna Podgoria.

Pompierii s-au deplasat către locul indicat cu doua autospeciale de stingere, o autocisternă și o ambulanță SMURD cu un total de 12 subofițeri ce sunt coordonați de către Comandantul Detașamentului Râmnicu Sărat.

În momentul sosirii, la fața locului au fost identificate 3 victime de sex feminin, două dintre acestea prezentând arsuri de gradul I și II la nivelul feței și a membrelor superioare, iar cea de-a treia suferind de atac de panică, acestea fiind preluate de către paramedicii SMURD pentru acordarea primului ajutor medical, dar refuză totuși până în acest moment transportul către o unitate spitalicească.

În prezent pompierii acționează pentru limitarea propagării și stingerea incendiului ce afectează locuința pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați.

Exit mobile version