Organizația Municipală a Partidului Social Democrat Râmnicu Sărat, a desfășurat vineri după-amiază o conferință de presă ce a avut ca teme principale alegerile din cadrul Adunării Generale și prezentarea structurii de conducere a partidului.
Conferința de presă a fost susținută de către Președintele PSD Sorin Cîrjan, prim vicepreședintele Predonescu Lucian și Vicepreședintele Florin Ceparu, care au prezentat coordonatorii departamentelor noului birou politic, noii membri, dar și persoanele cu ștate vechi în partid, precum profesorul Pîslaru Dumitru.
Fiecare departament va fi condus de specialiști, fiecare în zona în care manifestă competențe și au ca principal obiectiv continuarea parteneriatului cu administrația locală în beneficiul râmnicenilor și al orașului.
Totodată, președintele PSD Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan, a adresat invitația râmnicenilor de a se alătura organizației municipale pentru a consolida echipa câștigătoare și a duce “Sus Ramnicul”.
Citește și ⬇️
Adunarea Generală a Organizației PSD Râmnicu Sărat. A fost ales noul birou politic