„Numele meu este Georgeta Sava și sunt mama lui Daniel Sava în vârstă de 23 de ani, student în anul IV la Facultatea de Electronică Telecomunicații și Tehnologia Informației din București. Ultimii 8 ani din viața fiului meu au fost marcați de 3 operații de extirpare a unor tumori celebrale (primele două benigne iar cea din urmă, repectiv în anul 2022, malignă).
Am trecut prin momente foarte grele din toate punctele de vedere. Financiar au fost necesari mii de euro pentru intervențiile chirurgicale și tratamentele ce au urmat: radioterapie și chimioterapie. Dar cu toate acestea, ne-am păstrat curajul, credința și speranța că boala nu va recidiva, speranțe năruite pentru că, începând cu luna ianuarie 2023, piciorul drept a început să se umfle. În urma biopsiei a fost obținut diagnosticul patologic crunt – Sarcomul Ewing, un tip rar de tumoră malignă descrisă de medici ca fiind foarte agresivă. Apariția sarcomului nu are legatură cu tumorile cerebrale apărute anterior.
Primele investigații au avut loc în țară, în vederea începerii cât mai rapide a tratamentului și a pregătirilor pentru operație. Acest proces a durat o lună, timp pierdut în care boala avansa rapid. Am fost sfătuiți să luăm legatura cu medicul oncolog din Turcia de la spitalul Acibadem din Istambul, unde Daniel încă mai urma tratamentul pentru tumora cerebrală. Ajunși acolo, în urma screeningului corporal PET CT s-a evidențiat și un nodul pulmonar.
Propunerea doctorului turc este următoarea: 6 cicluri de chimioterapie, urmate de operația de extirpare a tumorii și înlocuirea cu proteză de os femural, plus procedurile post- operație: chimioterapie și radioterapie, în funcție de evoluție. Prima sedință de chimioterapie a fost efectuată deja, la clinica din Turcia pe 1 martie 2023, iar a doua este programată pe 20 martie.
Pentru a efectua operația, sunt necesari 35 000 euro, (fără tratamentele aferente care o să coste separat câteva mii de euro). În prezent, noi nu dispunem de această sumă de bani, având în vedere și eforturile din ultimii 8 ani pentru cele 3 operații și tratamentele care ne-au secătuit financiar și nu numai. Cu durere, speranță și multă credință vă rog din suflet: ajutați-mă să îmi salvez fiul pe care l-am crescut singură de la 4 ani și pentru care am luptat și lupt în continuare și pe care toată lumea l-a apreciat din totdeauna. Vă mulțumesc!”
Sava Georgeta Telefon: 0766759224
Donațiile se pot face în contul:
Nume Titular: DANIEL SAVA, IBAN: RO11BTRLRONCRT0P68366001, Moneda: RON
SWIFT: BTRLRO22
CITEȘTE ȘI https://gazetaramniceana.ro/2022/03/31/uniti-pentru-daniel-campanie-umanitara-organizata-de-a-t-onix-ramnicu-sarat/