„Next Generation Râmnicu Sărat| Cum să începi o carieră în jurnalism”

„JurnalESC-Cum să începi o carieră în jurnalism!” este numele acțiunii derulate marți, 4 iulie, în Centrul de Tineret Fortes, în cadrul proiectului Next Generation Râmnicu Sărat, derulat prin Corpul European de Solidaritate, unde 30 de tineri din comunitate au avut ocazia să afle ce implică activitatea de jurnalist.

Coordonatorul activității a fost redactorul șef al portalului de știri Gazeta Râmniceană, Ramona Vlad, care s-a alăturat proiectului pentru sprijinirea tinerilor, oferindu-le acestora informații despre ce înseamnă și cum se produc fake news-urile. Totodată, participanții au învățat, atât tehnicile de redactare în presa scrisă, cât și tehnicile de îmbunătățire a dicției.

Tinerii implicați s-au declarat foarte bucuroși de informațiile primite și de felul în care activitatea s-a derulat, spunând că ar reveni cu drag la mai multe activități de acest gen.

ARTICOL REDACTAT DE SORINA MOISE, VOLUNTAR AT ONIX