ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI ÎN GARNIZOANA BUZĂU

Buzoienii sunt așteptați pe Calea Eroilor din municipiul Buzău, pe data de 1 decembrie, începând cu ora 11:00, să celebreze Ziua Națională a României, printr-o ceremonie militară și religioasă urmată de  defilarea cu personal și tehnică militară.

Evenimentul este organizat de către Garnizoana Buzău, în colaborare cu Instituția Prefectului, Consiliul Județean și Primăria Municipiului Buzău.

„Garnizoana Buzău invită pe toți cei interesați să participe la acest eveniment și cere scuze participanților la trafic pentru inconveniențele produse.”

transmit reprezentanții Diviziei 2 Infanterie „Getica”

Anul acesta, la ceremonia de la Buzău participă aproximativ 450 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii și Direcția Poliției Locale,  precum și 70 de mijloace tehnice.

Pe timpul defilării, vor putea fi vizionate maşinile de luptă ale infanteriei MLI – 84 M – „Jderul”, sistemele antiaeriene „Gepard”, aruncătoarele de proiectile reactive nedirijate cu bătaie mare „LAROM”, Sistem de rachete pentru artilerie cu mare mobilitate HIMARS, precum și alte echipamente din dotarea marilor unități și unități din Garnizoana Buzău.

1 Decembrie 1918, data la care a avut loc Marea Unire a românilor din toate provinciile istorice româneşti şi a fost constituită ,,România Mare” la finele Primului Război Mondial, este Ziua Naţională a României, adoptată prin Legea nr. 10, la 31 iulie 1990.