Elevii râmniceni s-au alăturat “Zilei de Curățenie Națională 2024”!

Sâmbătă, 21 septembrie 2024, tinerii din instituțiile de învățământ din municipiul Râmnicu Sărat, cadre didactice și viceprimarul, Nicolae Florian, în colaborare cu Asociația „Let’s Do It, România”, au organizat Campania „Ziua de Curățenie Națională”, o inițiativă de amploare dedicată protejării mediului înconjurător și educării cetățenilor în spiritul responsabilității civice.

Râmnicenii au acționat în două zone intens poluate în ultima vreme, colectând cantități impresionante de deșeuri, iar rezultatele eforturilor acestora au fost evidente: sacii plini cu peturi, ambalaje, pungi din plastic, hârtie, sticle, doze de aluminiu și alte resturi menajere au umplut spațiile pe care le-au curățat.


Implicarea tinerilor râmniceni în astfel de acțiuni nu doar că sprijină inițiative ecologice, dar și contribuie la creșterea conștientizării în rândul cetățenilor cu privire la importanța protejării mediului.

Ziua de Curățenie Națională reprezintă cea mai mare mobilizare de voluntari din România, pentru a face curățenie în toată țara, într-o singură zi.