Accident pe Autostrada Soarelui. Trafic blocat pe sensul Constanța–București, o persoană rănită

Traficul rutier pe Autostrada A2, sensul Constanța – București, este complet deviat între kilometri 143 și 105 (Fetești – Drajna), după un accident petrecut la kilometrul 142, în zona localității Fetești, județul Ialomița.

Potrivit autorităților, un autoturism a intrat în coliziune cu un ansamblu rutier, iar o persoană aflată în mașină a fost rănită și necesită îngrijiri medicale.

Șoferii sunt direcționați către DN3A pentru a ocoli zona, în timp ce echipele de intervenție efectuează cercetări la fața locului. Circulația pe A2 ar urma să fie reluată după ora 13:00, însă polițiștii avertizează că valorile de trafic pe rutele alternative pot fi ridicate.