CFR Galați reia licitația de modernizare a gării Râmnicu Sărat

Regionala Galați a CFR SA a reluat licitația pentru modernizarea gării din Râmnicu Sărat, un proiect în valoare de aproximativ 25 de milioane de lei.  Clădirea urmează să fie transformată într-o stație modernă, adaptată nevoilor călătorilor.

Procedura de achiziție prevede atât proiectarea, cât și execuția lucrărilor. Aceasta vine după ce, anul trecut, licitația a fost anulată din cauza unei oferte neconforme. Noua etapă de selecție are ca scop modernizarea completă a stației de cale ferată Râmnicu Sărat.

Investiția vizează reabilitarea clădirii de călători, modernizarea spațiilor comerciale și a celor destinate persoanelor cu mobilitate redusă, înlocuirea instalațiilor electrice, sanitare și termice, dar și amenajarea unor parcări pentru autoturisme și biciclete. De asemenea, sunt prevăzute lucrări de recompartimentare a spațiilor, montarea de sisteme noi de ventilație și încălzire și modernizarea echipamentelor de informare a pasagerilor.

Peronul principal va fi modernizat, iar peronul secundar va fi refăcut provizoriu pentru a deservi liniile I și II, până la implementarea proiectului de reabilitare a tronsonului feroviar Ploiești Triaj – Focșani. În plus, proiectul include rampe, balustrade și benzi tactile pentru persoanele cu dizabilități.

Dacă procedura de achiziție va decurge conform planului, lucrările ar putea începe anul viitor. Gara din Râmnicu Sărat va fi una dintre cele 47 de stații modernizate la nivel național, prin proiectul derulat de CFR SA.