Bărbat din Buzău, arestat preventiv după ce ar fi încercat să ia o minoră de mână pe stradă. Este acuzat de tentativă de lipsire de libertate

Un bărbat în vârstă de 52 de ani din comuna Unguriu județul Buzău, a fot arestat preventiv pentru 30 de zile și acuzat de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal, după ce acesta a abordat o minoră pe stradă, pe care ar fi luat-o de mână împotriva voinței sale.

Potrivit Inspectoratului de Politie Județean Buzău, fapta a avut loc pe 25 septembrie, în jurul orei 11:30, atunci când o elevă a Şcolii Nr. 11 din municipiul Buzău ar fi fost abordată şi luată de mână de un bărbat, pe stradă, în timp ce se deplasa spre cursuri. În acel moment, pentru că nu l-a cunoscut, minora s-ar fi smucit din mâna bărbatului, a strigat şi a fugit spre şcoală, în zonă fiind prezente mai multe persoane care l-au imobilizat și au alertat imediat poliția.

În urma sesizării, la fata locului au intervenit echipaje din cadrul Poliției municipiului Buzău, care au preluat persoana și au condus-o la sediul poliției în vederea clarificării situației.

Inițial, în baza probelor administrate sub coordonarea procurorului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, sub acuzația de lovire sau alte violente. Ulterior, vineri, Judecătoria Buzău a analizat solicitarea procurorilor și a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, fiind acuzat de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal.

Bărbatul a avut și în trecut probleme cu legea, acesta a fost condamnat pentru infracțiuni rutiere, inclusiv pentru conducerea unui vehicul fără permis.

sursa foto cu rol reprezentativ: IPJ BUZAU