ATENȚIE, șoferi! Control în trafic

În această săptămână vor fi verificate autovehiculele destinate transportului public de persoane și cele destinate transportului de marfă, cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Marți au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale.

În perioada 08 – 12 februarie, Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române coordonează, la nivel național, o acțiune pentru reducerea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și transportului de marfă.

Activităţile de control se desfăşoară simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene, conform Planului de operaţiuni al Rețelei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL).

În cadrul acțiunii,  vor fi verificate autovehiculele destinate transportului public de persoane, cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și pe cele destinate transportului de marfă, cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Astfel, ieri, polițiștii rutieri au acţionat potrivit calendarului de activități al
campaniei preventive TRUCK & BUS, cu scopul conştientizării conducătorilor de autovehicule destinate transportului de marfă și persoane asupra importanţei respectării legislației în vigoare, context în care au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale pe această linie.

De asemenea, efectivele rutiere, împreună cu polițiști de la Secțiile de poliție rurală Mărăcineni, Beceni, Berca, Smeeni și Costești, au acționat în filtre în intervalele orare 06.00-09.00 și 16.00-18.00, urmărind și remedierea neregulilor pe linia respectării normelor de protecție sanitară în contextul pandemiei COVID, pe rutele destinate transportului de persoane.

Au fost aplicate amenzi în valoare de 12.000 lei.