UPDATE
În urma celor unsprezece percheziții efectuate miercuri de polițiștii de la investigarea criminalității economice din Buzău, au fost ridicate 340 de kilograme de tutun frunze şi mărunţit, 6 utilaje de mărunţit şi cernut tutun, 11 dispozitive manuale sau electrice de injectat tuburi. Șase persoane au fost reținute.
Astfel, polițiștii au descoperit şi ridicat, în vederea cercetărilor, 340 kg de tutun frunze şi mărunţit, 6 utilaje de mărunţit şi cernut tutun, 11 dispozitive manuale sau electrice de injectat tuburi, cântare și 8.000 de lei.
În baza mandatelor de aducere emise, au fost conduse, în vederea audierii la sediul poliţiei, 7 persoane.
„Față de 6 persoane, cu vârste cuprinse între 26 și 51 de ani, din Buzău, Dolj, Călărași și Brașov, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă, deținerea și comercializarea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau
comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător.” Informează IPJ Buzău.
În cursul acestei zile, cei în cauză urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, cu propunere de arestare preventivă.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat, prin neplata accizelor, este estimat la 120.000 de lei.
STIREA INIȚIALĂ O PUTEȚI CITI AICI.