Şi-au făcut plinul la PECO şi au plecat fără să plătească

Doi gălăţeni au fost identificaţi de polițiști la aproape o lună de când și-au făcut plinul la o benzinărie din localitatea Poşta Câlnău și s-au făcut nevăzuţi. Aceştia sunt cercetaţi pentru comiterea de furt calificat.

În data de 22 martie, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Mărăcineni, au identificat principalii bănuiţi de comiterea unui furt de combustibil.


Din verificările efectuate de poliţişti, a rezultat că persoanele în cauză, doi bărbaţi în vârstă de 28, respectiv 29 de ani, ambii din Galaţi, ar fi alimentat autoturismele cu 60 de litri de motorină, de la o staţie de carburant de pe raza localităţii Poşta Câlnău, fără să achite contravaloarea combustibilului.


Fapta a fost sesizată poliţiei în data de 22 februarie, de către un angajat al staţiei PECO. Prejudiciul în valoare de peste 300 de lei, a fost recuperat de poliţişti.


Poliţiştii din cadrul Postului de poliţie Poşta Câlnău continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.