Dosare penale şi amenzi-record pentru sfidarea regulilor sanitare

La sfârşitul acestei săptămâni, sute de persoane au încălcat regulile de distanțare și au organizat sau participat la petreceri private, chiar dacă acestea sunt interzise. În plus, nimeni nu purta nici măcar masca de protecție. 

Conform Ministerului de Interne, vineri, după ora 17.00, au fost dispuse măsuri de intensificare a verificărilor și controalelor la nivel național. Astfel, aproximativ 5.500 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat 870 de acțiuni ce au vizat, în special, verificări la obiectivele supuse restricțiilor și zonele cu risc epidemiologic ridicat.

Au fost verificați peste 800 de restaurante, terase, fast food-uri,cluburi, baruri, pârtii de schi, precum și persoane fizice.

„În urma controalelor desfășurate de poliţişti, au fost identificați 75 de operatori economici care nu au respectat măsurile stabilite în context COVID 19, peste 2.000 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție sanitară și au fost întrerupte 5 petreceri private.” a transmis, sâmbătă, MAI.

La aceste activități, au participat peste 4.000 de polițiști, aproximativ 1.300 de jandarmi și 74 de angajați ai structurilor pentru situații de urgență, sprijiniți de polițiști locali.

„Ca urmare a abaterilor constatate în urma acestor controale, au fost aplicate, în total, peste 2.500 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 550.000 de lei. Cele mai multe au fost aplicate pentru nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor de protecție individuală, precum și pentru nerespectarea de către agenții economici a măsurilor stabilite în context COVID- 19.” a precizat sursa citată

Totodată, poliţiştii au întocmit 6 dosare penale, în care sunt cercetate 6 persoane, dintre care 5 pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

„Facem apel la cetățeni, la operatorii economici și angajații acestora să respecte măsurile de protecție sanitară și să adopte o conduită socială responsabilă pentru a evita răspândirea virusului SARS-CoV-2.” au transmis reprezentanţii MAI

Poliţiştii vor continua să verifice modul în care sunt respectate măsurile legale stabilite la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii îmbolnăvirilor provocate de coronavirus.