Persoane rătăcite, salvate de jandarmii montani buzoieni

Zi încărcată pentru jandarmii montani buzoieni! Ieri, un cetăţean a apelat numărul unic de urgenţă şi a solicitat ajutorul jandarmilor montani întrucât acesta alături de alte trei persoane și un minor de 10 luni, s-au rătăcit într-o localitate buzoiană

Ieri, la ora 17:45, prin SNUAU 112, o persoană a sesizat faptul că, alături de alte trei persoane și un minor de 10 luni, au plecat în drumeție din localitatea Nucu spre localitatea Aluniș și au ajuns într-un punct unde nu au reușit să se mai orienteze pentru a se întoarce. 

Imediat, a fost direcționată către zona indicată o patrulă de jandarmi din cadrul Postului Montan Nehoiu, iar în jurul orelor 20:00, persoanele au fost găsite, fiind conduse către locul unde aveau parcat mijlocul de transport.

Imediat după recuperarea persoanelor rătăcite, patrula montană s-a deplasat spre Penteleu, unde, tot prin apel 112 a fost semnalată prezența unui pui de urs în apropierea unui pensiuni. Având în vedere probabilitatea ridicată ca ursoaica să fie în apropiere, jandarmii montani au desfășurat activități de prevenire, informând operatorii economici și turiștii să evite zona, care a fost monitorizată până când animalul s- a retras în pădure.