VIDEO| Două tinere dețineau arme, muniții și substanțe toxice, pe care ar fi intenționat să le comercializeze.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au efectuat 7 percheziţii domiciliare, în județele Vrancea și Bacău, la persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și trafic de produse sau substanțe toxice.

La data 24 aprilie, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de polițiști de investigații criminale, de investigarea criminalității economice, de la ordine publică și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, au efectuat șapte percheziţii domiciliare, în județele Vrancea și Bacău.


Din cercetări a reieșit că două femei, de 27 și 35 de ani și doi bărbați, de 35 și 43 de ani, din Vrancea, ar fi deținut arme, muniții și substanțe toxice, pe care, în perioada martie-aprilie, ar fi intenționat să le comercializeze.


În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 7 arme letale deținute ilegal, o armă automată militară, o carabină, 2 arme de vânătoare semiautomate, 3 pistoale calibrul 9 mm, 1.000 de cartușe aferente, un recipient cu aproximativ 2 kg de substanță ce pare a fi mercur, un pistol neletal deținut ilegal și 2 dispozitive de tip amortizor.

Față de cele două bănuite a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, bărbații fiind sub executarea unei pedepse privative de libertate.
Ulterior, instanța a emis pe numele celor două femei mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile.


În cauză, sunt continuate cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și trafic de substanțe periculoase.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din
cadrul Poliției Române.