A fost abandonat de părinți imediat după naștere, iar mai mult de jumătate din viață a petrecut-o prin orfelinate. Chinurile prin care a trecut la orfelinat, bătăile și abuzurile sexuale i-au deteriorat starea de sănătate. Totuși, aceste încercări l-au ambiționat să-și îndeplinească visul: de a ajuta și de a aduce bucurie copiilor care trec prin aceleași suferințe, asemenea lui.
Voință de fier, puterea de a lupta, perseverență, dorința de a ajuta și de a face bine, curaj şi demnitate, toate aceste atribute îl caraterizează pe Mihai Căldăraru, un tânăr de 33 de ani, din București a cărui poveste de viață emoționează și, totodată, inspiră.
Lipsit de dragostea maternă și trăind printre străini, Mihai, directorul General al Direcției Generale de Asistență Socială și Persoane cu Dizabilități din cadrul AEDOPS România, a luptat zi de zi să depășească provocările și să meargă mai departe. Tânărul a ajuns să urmeze cursurile unei Şcoli de Arte şi Meserii, după care a urmat Şcoala Populară de Arte şi un curs de inspector de resurse umane. Abia după ce a părăsit orfelinatul, a putut înțelege drama copiilor instituționalizați, așa că și-a dedicat timpul, energia şi resursele interioare pentru ajutorarea acestora. Prima slujbă a fost aceea de ajutor într-un restaurant, la spălat de vase.
Absolvent al Facultății de jurnalism, Mihai Căldăraru împreună cu alţi doi prieteni proveniţi tot din centrele de plasament au înfiinţat Asociaţia „MicNews”și două publicații, cu ajutorul cărora au desfășurat mai multe proiecte, printre care se numără taberele de la mare şi munte pentru copiii defavorizaţi, campaniile naţionale „Sărăcia Distruge Omenia”, „Rechizite pentru viitorul tău”.
Mihai Căldăraru este un om mic, dar cu un suflet mare și o minte ageră, care a reușit să se remarce prin muncă, seriozitate și caritate. Prin investigațiile și anchetele sale sociale a schimbat mentalități şi a venit în ajutorul copiilor abandonați, abuzați și bolnavi. Cea mai mare recompensă pentru el este zâmbetul de pe chipul celor nevoiași.
Dorind să aducă speranța unor zile mai bune, în aceste timpuri pline de încercări, Mihai Căldăraru se află acum în plină campanie umanitară, unde încearcă să adune sponsorizări pentru a le oferi celor care nu au posibilităţi financiare şi trăiesc la limita sărăciei.
“Am decis să pun umărul şi să-i ajutăm cu alimente și produse de igienă. În acest scop, am decis ca ziua mea de naștere să fie sărbătorită într-un mod diferit anul acesta. Cadourile pe care doriți să mi le oferiți mie, vor fi transformate în sprijin pentru aceste familii defavorizate din medii rurale”, a transmis directorul DGASPC România, Mihai Căldăraru.
Mihai Căldăraru a adăugat că sunt familii greu încercate în această perioadă peste tot în țară. Chiar dacă nu se poate ajunge la toate, este important să se ofere constant sprijin celor aflați în nevoie.
O parte dintre aceste proiecte au fost desfăşurate şi în colaborare cu Asociaţia Europeană a Drepturilor Omului şi Protecţiei Sociale, un ONG care l-a „adoptat” pe Mihai şi l-a numit, în anul 2020, director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului România.
Pentru toată implicarea și proiectele desfășurate, Arhiepiscopia Tomisului şi IPS Teodosie i-au oferit lui Mihai Căldăraru diploma de recunoaştere a activităţii caritabile, depuse în slujba celor necăjiți.