„DE CE SĂ AVEM GRIJĂ DE ANIMALE? PENTRU CĂ ŞI ELE AU GRIJĂ DE NOI!”

Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor au organizat o activitate inedită pentru sublinierea rolului important al animalelor în existenţa noastră de zi cu zi. Aceștia au efectuat exerciţii de salvare sau căutare, împreună cu reprezentanţii Organizaţiei „Kara Rescue Dogs”.

Ieri, 28 mai, premergător Zilei Copilului, Poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor au făcut o vizită elevilor de la Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiențe Auditive.

Împreună ne-am propus să demonstrăm că suntem obligaţi să avem în permanenţă grijă de animalele care ne înconjoară, întrucât acestea ne oferă sprijinul lor necondiţionat în multe situaţii. Activitatea nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul Organizației non-profit „Kara Rescue Dogs”, reprezentanţii care ni s-au alăturat fiind însoţiţi şi de 4 câini utilitari. Se arată într-un comunicat transmis de IPJ Buzău.

Astfel, în prima parte a activității a avut loc o demonstrație în care au fost
implicați, în condiții de siguranță, și elevii instituției. Mai exact, au fost puse în aplicare exerciții de căutare sau salvare în mediul natural și în spațiul afectat post-cutremur, exerciții de dresaj disciplină de bază și exercițiu de agresivitate controlată pază și protecție.

La finalul exerciţiilor, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au purtat discuții cu persoanele prezente la activitate, care au fost informate cu privire la legislația din domeniul protecției animalelor, dar şi referitor la obligațiile ce revin deținătorilor de animale.


Poliţiştii au prelucrat situațiile în care deținătorul de animale este pasibil de săvârșirea unei fapte penale sau contravenționale stipulate în cadrul legislativ şi situațiile în care o persoană minoră poate fi deținătorul unui animal de companie.

Discuţiile au avut ca scop reducerea cazurilor de violență împotriva animalelor și cunoașterea consecințelor adoptării unui astfel de comportament, prevenirea situațiilor în care animalele sunt abandonate, dar şi formarea de promotori ai prevederilor legale cu privire la protecția animalelor și adopția acestora.

La finalul activității, elevii au fost recompensați de polițiști cu insigne şi animăluțe de pluș ca o certificare a apartenenței la grupul „Poliția animalelor de pluș”.