Ultima oră| O tânără însărcinată a murit acasă în condiții suspecte.

O femeie de 32 de ani care era însărcinată a murit sâmbătă în comuna Dumitrești, județul Vrancea. Polițiștii fac cercetări într-un dosar pentru moarte suspectă.

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugești au fost sesizați prin apel 112, în jurul orei 13:35, de către un bărbat din comuna Dumitrești, cu privire la faptul că o femeie, concubina sa, în vârstă de 32 ani, însărcinată, se simte rău.

Din nefericire, echipajul SAJ, prezent la fața locului, a constatat decesul acesteia.

Polițiștii efectuează cercetări pentru moarte suspectă și urmează să stabilească împrejurările în care a intervenit decesul femeii.

Sursa foto cu rol reprezentativ: NEWS MAKER