Viitorul Europei trece și prin Râmnicu Sărat

Coordonatorul Centrului Europe Direct Râmnicu Sărat, s-a întâlnit cu voluntarii din cadrul centrului din municipiu. Scopul acestui eveniment a fost acela de a avea o interacțiune cu tinerii elevi, abordând teme de actualitate, și anume rolul certificatului Youthpass, precum și despre oportunitățile pe care Uniunea Europeană le oferă acestora.

În cadrul acestei întâlniri, s-a derulat o serie de activități de informare cu privire la oportunitățile pe care Uniunea Europeană le oferă tinerilor, prin programe precum Erasmus Plus sau Corpul European de Solidaritate.

Tinerii s-au implicat activ și au dezbătut teme de interes precum Youthpass și rolul pe care acest certificat îl poate avea în dezvoltarea acestora, dar și despre posibilitatea demarării a unor proiecte multiculturale, în colaborare cu alte state europene.

„Am discutat despre conceptul de competență și structura sa și ne-am evaluat într-un mod participativ mentorii din comunitate. Ne-am conectat nevoile și abilitățile cu oportunități viitoare de aplicare a unor proiecte multilaterale sau multiculturale, în colaborare cu alte state europene și am concluzionat că se poate.” informeaza coordonatorul Centrului Europe Direct Râmnicu Sărat, Florin Ceparu.

Centrul „Europe Direct Râmnicu Sărat” și-a început povestea la data de 01 mai 2021, odată cu semnarea contractului de finanțare. Municipiul devenind unul din cele 28 de Centre din România, care va reprezenta în perioada următoare un punct de informare cu privire la viața și activitatea instituțiilor Uniunii Europene și cu referire la activități care își propun să implice activ întreaga comunitate.