Mai multe străzi din Râmnicu Sărat au rămas fără energie electrică, duminică seară, din cauza temperaturilor ridicate


Din cauza temperaturilor ridicate și solicitării instalației, două cabluri de medie tensiune au cedat, ceea ce a făcut ca trei posturi de transformare să rămână fără alimentare.

Din această cauză, o zonă extinsă din oraș, străzile C-tin Brâncoveanu, Sava Roșescu, Amurgului, Păun Pincio, Cartier Luncii, Alecu Bagdad și parțial Costieni nu au energie electrică.

Se lucrează în acest moment la repararea ambelor defecțiuni. Echipele de intervenție au fost suplimentate și dau asigurări că problema va fi remediată în maximum patru ore.