Un bărbat a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un copac. Potrivit IPJ Buzău accidentul a avut loc astăzi, în afara localității Cislău. În urma accidentului a rezultat o singură victimă, șoferul, care era conștient și cooperant.
Din primele date de la fața locului, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcția Buzău către Brașov, un șofer de 25 de ani, din Măgura, ar fi ieșit în afara părții carosabile și a lovit un copac.
Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului care a fost preluat de ambulanță pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările.