Circulația rutieră pe Drumul Național 10 (DN 10), în zona localităților Ciuta și Unguriu, județul Buzău, se desfășoară cu dificultate în urma precipitațiilor abundente din ultimele ore.
Pe carosabil s-au acumulat cantități semnificative de pământ, resturi vegetale și deșeuri, aduse de apă de pe versanți. Traficul este afectat, iar șoferii întâmpină probleme de vizibilitate și aderență.
Echipele de drumari acționează deja în zonă cu utilaje specializate, pentru a îndepărta materialele aduse de viitură și a restabili condițiile normale de trafic.
Autoritățile fac apel la șoferi să circule cu prudență, să reducă viteza și să respecte indicațiile echipajelor de intervenție.
Situația este în dinamică, iar intervențiile continuă. Vom reveni cu detalii pe măsură ce acestea devin disponibile.



Foto: Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău