Percheziții la domiciliile unor bărbați care au furat un cazan de țuică în valoare de 10.000 de lei

Trei tineri cu vârsta între 19 și 20 de ani, din Ialomița, sunt cercetaţi în stare de libertate după ce au fost depistaţi de poliţişti ca fiind autorii unui furt din locuinţă.

Potrivit oamenilor legii, aceştia au furat dintr-o gospodărie din localitatea buzoiană Brădeanu, un cazan din cupru şi un sac de grâu, pretinzând că repară cazane.

“Fapta a fost sesizată în data de 25 iulie a.c., de către ginerele părţii vătămate – o

În urma investigațiilor s-a stabilit că bănuiți de comiterea faptei sunt trei bărbaţi din Ialomiţa, în vârstă de 19, respectiv 20 de ani.

Din verificări s-a stabilit că, în ziua de 23 iulie a.c., bănuiții ar fi sustras unei femei în vârstă de 64 de ani, din Brădeanu, un cazan din cupru şi un sac de grâu, pretinzând că repară cazane. Aceştia au lăsat în schimb localnicei un alt cazan, cu aceleași dimensiuni, dar având greutatea mult mai mică. Având în vedere că bărbaţii nu s-au prezentat în ziua următoare pentru restituirea recipientului, aşa cum se înţeleseseră iniţial, partea vătămată a povestit cele întâmplate ginerelui său, care a sesizat fapta.

​Prejudiciul a fost estimat de către persoana vătămată la 10.000 de lei.

Ieri dimineaţă, poliţiştii Secţiei de poliţie rurală Smeeni, împreună cu luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, în baza mandatului emis de Judecătoria Pogoanele, s-au deplasat pe raza oraşului Căzănești, jud. Ialomița, unde au efectuat două percheziții domiciliare la imobilele utilizate de bănuiţi.

Polițiștii au descoperit şi recuperat bunurile sustrase și le-au predate păgubitei.” Informează IJP Buzău.  

​În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor.

Sursa foto: Poliția Română