Accident pe DJ102B. Viteza si neatenția la volan au produs două victime

Două persoane în vârsta de 62, respectiv 63 de ani au fost rănite în urma unui accident rutier produs duminică după-amiază pe drumul județean 102B, dinspre Zeletin către Calvini. Cel mai probabil, coliziunea s-a produs pe fondul neatenției și vitezei.


Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între un autoturism condus de un șofer în vârstă de 63 de ani, din Cislău, pe Dj102B, dinspre Zeletin către Calvini și un alt autoturism care circula pe sensul opus de mers, la volanul căruia se afla un șofer de 63 de ani, din Vrancea.

Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului din Cislău și a pasageri acestuia, o femeie în vârstă de 62 de ani, din Cislău, ambii au fost preluați de ambulanță pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.