Cantina de Ajutor Social din Râmnicu Sărat va reîncepe distribuirea de hrană caldă începând de săptămâna viitoare. Aceasta a fost închisă de la jumătatea lunii iulie, pentru efectuarea lucrărilor de igienizare. Drept urmare, beneficiarii au primit doar hrană rece.
Începând de luni, 30 august, Cantina de Ajutor Social, unitate aflată în subordinea Direcției de Asistență Socială Râmnicu Sărat, va reîncepe distribuirea de hrană caldă, așa cum se întâmpla înainte de începerea sezonului cald.
Cantina de Ajutor Social asigură o masă caldă pentru 82 de persoane, 72 dintre acestea fiind copii în vârstă de până la 18 ani, aflați în întreținerea acelor familii al căror venit net mediu pe o persoană în întreținere este sub nivelul venitului net lunar, pentru o persoană singură, luat în calcul la stabilirea ajutorului social și 8 persoane care au împlinit vârsta de pensionare, aflate în una dintre următoarele situații:
- sunt izolate social
- nu au susținători legali
- sunt lipsite de veituri
O masă completă costă 12 lei, beneficiarii primesc felul principal (supă sau ciorbă), felul doi, pâine și desert.
În perioada 16.07-29.08.2021 Cantina de Ajutor Social a furnizat beneficirilor doar hrană rece.