Focar de Covid la DGASPC Buzău. Opt copii și trei profesori sunt înfectați.

Este focar de coronavirus la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău. Trei angajați și opt copii s-au îmbolnăvit.


“În acest moment, 8 copii asistați, din grupa de 13, din centrul DGASPC sunt pozitivi cu teste rapide, doi instructori tot cu test rapid și un instructor cu test PCR. Toți copiii sunt internați la Spitalul Râmnicu Sărat, instructorii sunt la domiciliu. Toți cu simptome ușoare. Instructorii sunt vaccinați. Revenim cu informații complete după ce ajung rezultatele testelor RT.PCR.” Transmite Instituția Prefectului Județului Buzău.

Conform datelor Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Buzău, s-au înregistrat 21 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus – COVID-19 (din care 3 pacienți au fost testați în laboratoare particulare).

Pacienții au vârste cuprinse între 10 de ani și 84 de ani.

Anchetele epidemiologice sunt în desfășurare.