AMENINȚA CĂ SE ARUNCĂ DE LA ETAJ. DUPĂ 2 ORE DE NEGOCIERI, FEMEIA A FOST SALVATĂ

Miercuri seară, în jurul orelor 22:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Buzău au fost sesizați, prin apel 112, despre faptul că într-un imobil din municipiul Buzău, o femeie s-ar fi închis într-o cameră a locuinței și amenință că se va arunca în gol de la etajul 10 al blocului.

De îndată, la fața locului s-au deplasat polițiști, împreună cu un negociator
din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale precum și pompieri din cadrul I.S.U. Buzău și un echipaj medical de urgență.


Negociatorul a intervenit procedural pentru detensionarea situației,
reducerea nivelului de anxietate și stabilirea unui echilibru între planul
emoțional și rațional al femeii, astfel că, în urma discuțiilor purtate cu acesta, femeia în vârstă de 42 de ani a fost convinsă să renunțe la gest.


Totodată, din cercetări s-a stabilit că apelantul, un bărbat de 53 de ani, din
Buzău, în urma unui conflict familial ar fi agresat-o pe fosta soție, actualmente concubină.


De asemenea, având în vedere aspectele constatate, în conformitate cu
prevederile Ordinul MAI nr. 146/2018, privind modalitatea de gestionare a
cazurilor de violență domestică, s-a procedat la evaluarea situației de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului, persoana vătămată opunându-se emiterii unui ordin de protecție provizoriu.


Având în vedere starea femeii, aceasta a fost transportată la spital pentru
îngrijiri medicale de specialitate.


În cauza, polițiștii au deschis un dosar penal iar cercetările sunt continuate
sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.