Bătrână de 64 de ani, vizitată de polițiști după ce aceasta a rămas fără casă

Anul acesta, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au marcat Ziua Solidarității prin vizita unei noi localnice a comunei Beceni.

Șeful inspectoratului, însoțit de doi polițiști ai Secției de poliție rurală Beceni, au mers vineri cu daruri tradiționale specifice sezonului la locuința bătrânei, pentru a încheia un proiect demarat în urmă cu aproximativ un an. 

Povestea bătrânei, nevoită de soartă să pornească de la capăt, la vârsta de 64 de ani, a început pe plaiuri bisocene, în luna aprilie a acestui an, când un incendiu devastator i-a distrus întreaga gospodărie.

“Mass-media locală a adus în atenția noastră incidentul nefericit, prin articolele publicate ce făceau trimitere la puternicul incendiu care a năpăstuit o locuință izolată din vârf de munte. 

Fiica cea mică a femeii, plecată din locul natal, dar cu puternice legături față de pământul copilăriei sale, surprindea în social media câteva frânturi din viața chinuită, dar demnă a unei mame care a crescut șase copii și care, acum, se vede forțată să construiască începuturi din nimic.

Tot mezina a fost cea care s-a mobilizat și a găsit bătrânei o casă veche, părăsită, de asemenea pe Valea Slanicului, dar la Beceni.

Astfel, a început misiunea de a face dintr-un loc abandonat un adăpost. 

Pentru că pentru noi, polițiștii, acasă înseamnă în siguranță, am demarat activitățile primordiale, și anume montarea de uși și ferestre.

Camera de Comerț a sărit în ajutorul nostru și al bătrânei, așa că a trimis mai multe materiale de construcții necesare amenajării de bază a încăperilor.

Ulterior, alți oameni cu suflet s-au alăturat proiectului și, mână de la mână, au reușit să contribuie la mutarea în toamnă a bătrânei în noua locație devenită acasă.

Acum, în prag de sărbători de iarnă, mama Maria este la căldură, nostalgică la Bisoca rămasă în urmă, departe, dar și cu gânduri la ceea ce mai are de făcut pentru a-și asigura traiul nou început.

De Ziua Solidarității, mulțumim tuturor celor solidari proiectului, tuturor celor care, prin gestul lor umanitar, au demonstrat că acolo unde mâinile se împreunează, nimic nu este imposibil!”

Transmite Inspectoratul de Poliție Județean Buzău