Tir ajuns în șanț din cauza poleiului

Județul Buzău s-a aflat noaptea trecută sub Cod Galben de ploaie slabă și burniță ce local a depus polei. Din cauza condițiilor meteo și a carosabilului sticlos, joi dimineață, şoferul unui TIR a pierdut controlul direcţiei, pe drumul ce face legătura între Pogoanele și Scutelnici. Acesta a părăsit şoseaua şi a intrat într-un şanţ. 

Un alt eveniment rutier a fost semnalat între localitățile Maxenu și Smeeni, acolo unde o mașină a derapat si a ieșit în decor. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Au fost câteva probleme punctuale, dar rezolvate operativ. Este vorba despre un autoturism ieșit în decor între Maxenu și Smeeni și un tir între Pogoanele și Scutelnici. Voi continua verificările în localitățile Luciu, Largu și Rușețu.” Transmite Prefectul Județului Buzău, Daniel Țiclea