Site icon Gazeta Râmniceană

LA DATORIE DE REVELION

Peste 200 de poliţişti buzoieni desfăşoară, în medie, zilnic,acţiuni pentru menţinerea climatului de siguranţă publică de Revelion.

​În perioada 31 decembrie 2021 – 2 ianuarie 2022, poliţiştii din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, acţiuni speciale şi arme, explozivi şi substanţe periculoase sunt angrenaţi în acţiuni de prevenire şi combatere a faptelor antisociale, în special a celor ce s-ar putea comite în perimetrul stradal.

​Cei peste 200 de poliţişti care vor acţiona, în medie, zilnic, au în atenţie zonele aglomerate (pieţe, centre comerciale) şi zona localurilor unde vor fi organizate petrecerile de Revelion. Poliţiştii vor acţiona în sistem integrat, alături de celelalte forţe ale Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţii în păstrarea ordinii şi siguranţei publice.

​La aceste misiuni vor participa atât poliţişti în uniformă, cât şi poliţişti „în civil”, aceştia din urmă având ca principală îndatorire depistarea persoanelor „tentate să fure din buzunarele sau genţile buzoienilor care vor asista la spectacolele de Revelion.

​Şi poliţiştii rutieri vor fi la datorie, activităţile desfăşurate vizând fluidizarea traficului, combaterea principalelor abateri generatoare de accidente grave de circulaţie şi scoaterea din trafic a şoferilor care se urcă la volan după ce consumă băuturi alcoolice.

​Poliţiştii reamintesc buzoienilor că şi în noaptea dintre ani pot deţine şi folosi numai articole pirotehnice din categoria I, în care nu sunt incluse petardele şi pocnitorile (emiţătoarele de sunet). 

​Articolele pirotehnice trebuie folosite cu multă atenţie, pentru a se evita producerea unor incidente, inclusiv a vătămărilor corporale.

Exit mobile version