Site icon Gazeta Râmniceană

Procesiune de Bobotează. Va lua parte și Înaltpreasfințitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

Prima mare sărbătoare religioasă a anului, Botezul Domnului sau Boboteaza, este sărbătorită pe 6 ianuarie şi, împreună cu ziua Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuit pe 7 ianuarie, marchează finalul perioadei de 12 zile a sărbătorilor de iarnă, care încep în Ajunul Crăciunului.

Ca în fiecare an, preoții Bisericii „Sf. Sava” din Buzău, vor lua parte, joi, de Boboteaza, la procesiunea religioasă, unde vor fi invitaţi buzoienii şi toate oficialităţile municipale şi judeţene.

“Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, pe data de 6 ianuarie 2022 va avea loc tradiţionala procesiune de la Apa Buzăului, prilejuită de sărbătoarea Bobotezei, când se săvârşeşte sfinţirea cea mare a apei.

La ora 11.45 se va pleca din faţa Catedralei „Sfântul Sava” , apoi se va trece pe la Catedrala „Înălţarea Domnului”, unde se vor alătura Înaltpreasfinţitul Ciprian şi credincioşi dornici să ia parte la această slujbă legată de Botezul Domnului.

La ora 12:30 va începe slujba de sfinţire a apei, săvârşită de către ÎPS Ciprian. Ea va avea loc pe esplanada unde se află monumentul înălţat în cinstea Sfântului Sava de la Buzău.
La această sărbătoare a Buzăului sunt invitaţi toţi credincioşii şi toate oficialităţile municipale şi judeţene.”

transmit reprezentanții Bisericii
Exit mobile version