Un fost polițist local și-a pierdut viața în accidentul pe care chiar el l-a provocat. Astăzi își sărbătorea ziua numelui

Un fost polițist local din Buzău și-a pierdut viața, vineri după-amiază, în urma unui accident rutier pe care l-a produs chiar el, pe DJ 203K, în localitatea Cernătești.

Bărbatul se deplasa cu autoturismul pe direcția Lopătari către Buzău, iar din cauze încă necunoscute acesta a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În urma impactului puternic, bărbatul a murit strivit de greutatea mașinii.

Din primele date de la fața locului, autoturismul condus pe direcția Lopătari către Buzău, de către un șofer în vârstă de 60 de ani, din municipiul Buzău, s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Polițiștii efectuează cercetarea la fața locului și vor întocmi dosar penal pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

IPJ Buzău

Ionel P. A fost polițist local în municipiul Buzău, iar de două luni a devenit pensionar. Era căsătorit și avea doi copii.